Super User

Super User

الإثنين, 24 آذار/مارس 2014 22:00

Efectul Udrea asupra PMP: popularii vor ajunge la ușa cortului

Efectul Udrea atinge apogeul: după izgonirea intelectualilor, aspirarea penalilor și a centuristelor, ieri aflăm că Udrea va augumenta partidul cu aportul regilor rromilor, deocamdată pe interval este regele internațional al rromilor Dorin Cioabă.

Cu ceva vreme în urmă notam performanța sporită din punct de vedere al eficienței în plan politic a Mișcării Populare, în corelație cu trecerea Elenei Udrea de la PDL la PMP. Efectul Udrea va intra fără îndoială în manuale, în viitor, poate nu chiar ca efectul Coandă, dar pe aproape.

الثلاثاء, 11 آذار/مارس 2014 22:00

Udrea a luat-o razna, pe urmele lui Zgonea, colegul lui Mihai Viteazul

Te cutremuri când vezi cine a ajuns să fie cel de-al treilea om în stat. Un Zgonea, strungar la bază, repetent de trei ori – adică l-a întrecut pe Crin Antonescu cel care ocupa până de curând scaunul de sef al Senatului. Crin a fost repetent doar de două ori, Zgonea e mai tare.  Plus că e si coleg cu Mihai Viteazul.

الإثنين, 24 شباط/فبراير 2014 22:00

Efectul Udrea asupra PMP: pleacă intelectualii vin penalii

A stârnit oleacă de vâlvă și agitație noul/vechi stil Udrea aplicat în așa zisa politica de dreapta, întruchipată vezi doamne de Partidul Mișcarea Populară.

Ieri, subordonatul direct al lui Dragnea Prefectul de Covasna, Dumitru Marinescu, a cerut reprezentanţilor instituţiilor deconcentrate să publice pe site-urile lor informaţiile de interes public şi în limba maghiară, "ca un gest pentru locuitorii judeţului Covasna", transmite corespondentul MEDIAFAX.

السبت, 08 شباط/فبراير 2014 22:00

Ponta, campionul mondial de la Soci. Campion la gafe

Ponta a comis-o iarăsi, la nivel mondial. S-a remarcat din nou chiar la marea paranghelie a Tarului Putin de la Soci, numită cică olimpiadă, desi putea fi la fel de bine numită staliniadă, dacă avem în vedere prezenta însângeratei simbolistici comuniste – secera si ciocanul, o adevărată a sfidare a Rusiei la adresa sutelor de milioane de victime ale bolsevismului din întreaga lume.

PSD-ul a trecut la gesturi largi de PR, după mizerabila gestionare a dezastrului aviatic din munții Apuseni. Au văzut ca scandalul ia amploare și au trecut la faza acoperirii rahatului cu crenguțe de brad. Faza agitatorică, cum au învățat ei pe vremuri, la Partid.

السبت, 25 كانون2/يناير 2014 22:00

Banchetul lui Ponta – pe cadavrele lui Adrian Iovan și Aura Ion

În noaptea de 20 spre 21 ianuarie, un jurnalist de la Mediafax, Andi Manciu, cuprins de scârbă și de indignare postează pe pagina sa de facebook câteva rânduri: „ASTA trebuie sa v-o spun! I-am spus unui oficial de cel mai înalt rang ca Iovan a murit potrivit Salvamont, la ureche. El a continuat apoi conversația lui de protocol, de doi lei jumate... A continuat să râdă si sa se simtă bine. NU a avut nicio tresărire!....(sunt mâhnit si scârbit)... PS: unii stiu la cine mă refer”.

الأربعاء, 23 تشرين1/أكتوير 2013 21:00

Udrea are bucurii la limba rusă

Mai nou Elena Udrea își diversifică aria de interes îndreptându-se către cultura rusă, deocamdată cultura mai de underground. Își educă cititorii cu filmulețe rusești, realizate de o formație de roackări din Petersburg, care cică se ocupă și cu satira politică.

Ziua marşului de duminică a adus două noi prilejuri de satisfacţie - ocuparea Pieţei Universităţii, nu doar a rondului, cum şi-o doreau agenţii USL înfiltraţi cu portavoci între demonstranţi şi autodeconspirarea unui agent cheie al USL introdus între manifestanţi în scopul deturnării protestelor într-o direcţie care să nu-i aducă prejudicii lui Victor Ponta.

الصفحة 2 من 76